Darius Motors Constanta Noutati

Sunteti in cautarea masinii ideale? Cu Volkswagen, ati ajuns la locul potrivit. Rezervati-va cat mai repede unul din noile autovehicule disponibile sau configurati-va modelul dorit, asa cum vi l-ati imaginat.

  1. Noutati
  2. “New Volkswagen”, în premieră mondială la Salonul Internațional Auto de la Frankfurt (IAA)
26.08.2019
STIRI DE LA VOLKSWAGEN

“New Volkswagen”, în premieră mondială la Salonul Internațional Auto de la Frankfurt (IAA)

Volkswagen prezintă la IAA noua identitate vizuală și noul logo

Noul Volkswagen

Volkswagen anunță două premiere mondiale la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt (IAA) de anul acesta: lansarea ID.3, primul full-electric din portofoliu și "New Volkswagen" - noua identitate vizuală și noul logo. După Beetle și Golf, ID.3 va marca startul unei noi ere pentru Volkswagen - una electrică, complet conectată și cu emisii de carbon reduse. Repoziționarea strategică inițiată acum patru ani, orientată către conținut calitativ și către proiecte sustenabile va fi pusă în valoare de noua identitate vizuală. Prezența brandului va fi mai fresh, modernă și digitală.

"Salonul Auto Internațional din Frankfurt va fi un moment cheie în repoziționarea strategică a brandului Volkswagen. Rezultatele eforturilor noastre vor fi vizibile datorită noului ID.3 și a noii identități vizuale", declară Ralf Brandstätter, COO Volkswagen Passenger Cars. "Așteptăm cu nerăbdare să prezentăm publicului larg "New Volkswagen".

"Volkswagen a luat decizii și a adoptat măsuri îndrăznețe în aproape întregul spectru de servicii și activități. Acest rebranding vine firesc pe fondul repoziționării noastre strategice", spune Jürgen Stackmann, Executiv al companiei și Responsabil de Vânzări și Marketing. "Sunt foarte mândru de ceea ce am obținut: "New Volkswagen" este o prezență puternică, proaspătă, pozitivă și atractivă".

Odată cu noua identitate vizuală, "New Volkswagen" va deveni vizibil și perceptibil atât la nivel de design al automobilelor, cât și în interacțiunea cu clienții sau prezența corporativă. Obiectivul companiei este de a facilita clienților săi o nouă experiență 360° și care, de asemenea, să impresioneze și să fascineze la nivel mondial, pe toate canalele. Klaus Bischoff, Director Executiv pentru Design Volkswagen, care a jucat un rol esențial în dezvoltarea noii identități de brand, a declarat: "Noul design al mărcii reflectă un tip de mobilitate care face parte natural din viața oamenilor. Iar Volkswagen a fost întotdeauna acolo. În noua eră a mobilității, deviza este "digital first", fără filtre".

Spre deosebire de practica obișnuită din industrie, noua identitate vizuală nu a fost dezvoltată de agenții contractate, ci de o echipă internă Volkswagen alcătuită din specialiști în Design și Marketing. Noul design a fost implementat la nivelul tuturor departamentelor din companie într-un timp record de 9 luni, cu sprijinul unui concept tip powerhouse, dezvoltat de Volkswagen special pentru acest proiect.

Noua prezență a brandului nu doar că va fi mai îndrăzneață și mai colorată, ci și mai orientată către digital, de la logo până la nivelul tuturor vizualurilor. Aspectul brandului va fi foarte diferit de cel existent până în prezent. Jochen Sengpiehl, Directorul de Marketing al Volkswagen, explică: "Ca principiu general, obiectivul nostru nu va fi să arătăm un peisaj publicitar perfect. Dimpotrivă, ne dorim ca prezența noastră să fie mai umană, mai vie, să ducem interacțiunea cu clientul la un alt nivel și să spunem povești autentice. În viitor, accentul se va pune cu predilecție pe viețile oamenilor și pe experiența mobilității, nu doar pe automobilul propriu-zis".

Noul logo Volkswagen va fi mult mai modern, simplu și clar. Va fi redus la elementele sale esențiale și va fi prezentat cu un nou design, plat și bidimensional, fiind mai ușor de folosit și mult mai recogniscibil în mediile digitale. Acest lucru este valabil și pentru noile elemente de brand ale companiei, precum pictogramele, fonturile, culorile sau vizualurile. O altă premieră este logo-ul sonor, care va înlocui vechiul claim al brandului. În plus, brandul Volkswagen va avea o voce feminină în viitor.

Noua identitate vizuală își va face simțită prezența începând cu Salonul Auto Internațional IAA de la Frakfurt, în septembrie. Startul va fi dat de proiectarea noului logo pe sediul companiei din Wolfsburg. Apoi, implementarea se va face secvențial, folosind o abordare sustenabilă în termeni de resurse și costuri. Schimbarea identității vizuale va avea loc în cadrul locațiilor brandului și a dealerilor parteneri din Europa, apoi în China, în octombrie. Începând din 2020, noua identitate va ajunge în America de Nord și de Sud, precum și restul lumii, respectiv în 171 de piețe. Cu peste 10.000 de dealeri și service-uri partenere în întreaga lume, aproximativ 70.000 de logo-uri vor fi înlocuite, făcând din acest rebranding drept una dintre cele mai ample operațiuni globale de acest tip din industrie. Noua identitate va fi implementată în România începând cu luna noiembrie a anului în curs.

Noua identitate vizuală este rezultatul proiectului strategic Transform 2025+, inițiat de Volkswagen în toamna anului 2015. În prezent, Volkswagen pregătește faza a doua a implementării, respectiv startul strategiei de digitalizare și e-mobilitate, ceea ce implică realinierea comunicării companiei cu clienții săi. Volkswagen va putea comunica în premieră prin intermediul ecosistemului digital al automobilului direct cu clienții și cu dealerii parteneri.

Inregistrare newsletter

In Newsletter-ul nostru primiti regulat informatii privind produsele noastre precum si o selectie de oferte exclusive!

Datele introduse nu sunt valide. Va rugam sa incercati inca o data.

Va rugam sa selectati un mod de adresare

A intervenit o problema la abonarea la newsletter. Va rugam sa incercati inca o data mai tarziu.

checkbox_default

Va multumim!

Abonarea la newsletter a fost efectuata cu success.

Veti primi un e-mail care contine un link de confirmare. Va rugam sa confirmati accesand acest link, pentru a putea fi incheiata inregistrarea dumneavoastra.