Darius Motors Constanta Noutati

Aici gasiti toate Noutatile de la Darius Motors Constanta.

  1. Noutati
  2. Descoperă Noul Touareg la Darius Motors Constanța
21.06.2018
NOUTATI IN SHOWROOM

Descoperă Noul Touareg la Darius Motors Constanța

Lasă-te surprins de eleganța ultimului model SUV marca Volkswagen

Noul Touareg

Descoperă noul Touareg, SUV-ul de nouă generație, la Darius Motors Constanța.

Lansat în luna martie 2018, Noul Touareg este o apariţie impunătoare şi inconfundabilă pe şosele, fiind desenat din linii incisive şi detalii unice. Tehnologiile de ultimă oră, în parte disponibile ca dotări opţionale, precum sistemul electromecanic de preîntâmpinare a răsturnării, farurile IQ. Light – LED-Matrix şi bordul Innovision sporesc nivelul de confort şi vă oferă călătorii şi mai incitante.

Experimentează interiorul digital al viitorului
Odată cu noul Touareg, Volkswagen prezintă pentru prima dată Innovision Cockpit, o unitate de comandă integral digitalizată. Această unitate îmbină instrumentele digitale de bord (Digital Cockpit cu display de 12 inchi) cu sistemul multimedia de top Discover Premium (cu ecran de 15 inchi) unindu-le într-o singură unitate care permite utilizarea tuturor funcțiilor, oferă informaţii, permite comunicarea şi asigură divertisment. Această unitate funcţionează aproape integral fără taste sau butoane clasice. Activ mereu, cu sistem de comandă intuitivă și opțiuni de personalizare maximă, Innovision Cockpit din dotarea noului Touareg oferă azi interiorul digital al viitorului.

Cu Innovision Cockpit, șoferul poate adapta sistemele de asistență şi setările dinamice şi de confort, pentru a corespunde preferințelor proprii. Cu Noul Touareg, utilizatorul şi pasagerii nu trebuie să se adapteze la automobil, ci automobilul se adaptează la ocupanții săi. Noul automobil Volkswagen poate fi configurat ca un smartphone nou pentru a satisface preferințele şi nevoile personale ale fiecăruia. Acest lucru este posibil datorită numărului mare de sisteme şi programe interconectate, controlate prin intermediul interfeţei digitale şi al volanului multifuncţional.

Punctul de întâlnire al eleganţei rafinate cu designul ieşit din comun
Noul Touareg oferă cea mai largă gamă de sisteme de asistenţă, de control a caracteristicilor dinamice şi de dotări pentru confort integrată vreodată într-un autovehicul Volkswagen. Printre acestea se numără tehnologii precum: funcţia de asistenţă pentru vizibilitatea pe timp de noapte numită Nightvision (detectează pe timp de noapte persoanele şi animalele cu ajutorul camerei cu infraroşu), asistentul pentru ambuteiaje şi porţiuni de drum în lucru (accelerare, frânare şi direcţie parţial automatizate şi menţinerea benzii de rulare la viteze de până la 60 km/h), asistentul pentru intersecţii (reacţionează la vehiculele care intersectează Touareg în partea din față), direcția activă pentru tracţiunea integrală (astfel Touareg devine la fel de manevrabil ca un automobil compact), noul sistem electromecanic de preîntâmpinare a răsturnării cu braţe stabilizatoare controlate electro-mecanic, farurile IQ.Light - LED-Matrix (lumini de drum şi de întâlnire controlate interactiv cu ajutorul camerei video) şi display-ul head-up proiectat direct pe parbriz.

Şoferul dispune la bordul modelului Touareg de toate aceste sisteme, prin intermediul unei singure interfeţe. Sistemele sunt interconectate prin intermediul unei unităţi de comandă noi şi centralizate, lucrând neobservate în fundal. Călătoriile devin astfel mai sigure, mai confortabile şi mai intuitive ca niciodată.

Lasă-te surprins de noile dimensiuni și greutatea redusă
A treia generaţie a modelului Touareg este mai lată şi mai lungă în comparaţie cu modelul precedent. Noile dimensiuni influenţează pozitiv atât proporţiile automobilului, cât şi spaţiul interior.

Lungimea adiţională a permis, de exemplu, mărirea semnificativă a volumului portbagajului, de la 697 la 810 de litri (cu bancheta în poziţie normală).

Ruloul care acoperă portbagajul protejează bagajele de privirile curioase ale trecătorilor şi, opţional, poate fi deschis şi închis electric. În ciuda suplimentării lungimii şi lăţimii, caroseria este cu 106 kg mai ușoară, mașina fiind realizată în proporţie de 48% din aluminiu şi 52% din oţeluri speciale high-tech.

Descoperă noul Touareg la Darius Motors Constanța
Vino să te convingi de modul în care reușește Noul Touareg să ofere segmentului auto din care face parte un plus de dinamism și mai presus de toate, cum reușește să nască pasiuni în rândul şoferilor care apreciază tehnologia şi pun preţ pe design.

Te așteptăm la Darius Motors Constanța, situat pe B-dul Aurel Vlaicu, Nr. 186B, zona pod IPMC să descoperi o nouă formă a stilului - noul Touareg. Sau modul în care reușește acest model să îmbine eleganţa cu caracterul dinamic, toate în haina unui SUV autentic.

Inregistrare newsletter

In Newsletter-ul nostru primiti regulat informatii privind produsele noastre precum si o selectie de oferte exclusive!

Datele introduse nu sunt valide. Va rugam sa incercati inca o data.

Va rugam sa selectati un mod de adresare

A intervenit o problema la abonarea la newsletter. Va rugam sa incercati inca o data mai tarziu.

checkbox_default

Va multumim!

Abonarea la newsletter a fost efectuata cu success.

Veti primi un e-mail care contine un link de confirmare. Va rugam sa confirmati accesand acest link, pentru a putea fi incheiata inregistrarea dumneavoastra.